Noutati

[2018] Recrutăm 6 Asistenti Cercetare în cadrul proiectului:

 

 

Denumire post: Asistent cercetare Angajator: Universitatea de Vest din Timişoara
Număr posturi: 6 Institut: ICAM
Salariul brut / lună: Functie de calificari (precum diploma de licenta vs de doctor) Laborator: BID (multi-disciplinar, nou)
Normă: 8 ore / zi Grant nr. PN III  28-FTE
Finanţator: Ministerul Cercetării şi Inovării Perioadă: 01.01.2019 – 15.12.2020

 

  1. Descriere scurtă a contextului:
  • În cadrul proiectului BID se doreşte organizarea unui laborator multi-disciplinar la Universitatea de Vest din Timişoara în care activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare din domenii multiple să poată beneficia şi exploata conceptele şi tehnologiile specifice pentru Big Data.

 

  1. Atribuţii principale:
  • activităţi de cercetare specifice domeniului de specializare, activităţi care implică procesarea de date de dimensiuni mari, extragerea de informaţii noi şi interpretarea acestora;
  • suport şi asistenţă a echipei de management a proiectului şi a celorlalţi membri ai laboratorului în activităţi specifice proiectului, incluzând planificarea şi organizarea evenimentelor din cadrul proiectului sau colectarea de date pentru platforma de raportare a cercetării;
  • se specializează în aplicarea conceptelor, metodelor, tehnicilor şi tehnologii Big Data într-un domeniu specific
  • efectuează mobilităţi de training, de reprezentare a intereselor instituţionale în cercetare, şi diseminare a rezultatelor proiectului;
  • publică rezultatele cercetării.

 

  1. Condiţiile generale şi specifice necesare pentru ocuparea postului:
  • calificarea minimă necesară: studii superioare in (1) științe exacte și științele naturii; sau (2) științe sociale și economice; sau (3) științe umaniste și vocaționale; fiecare din cele 3 grupe de domenii va fi reprezentată de minim 1 asistent de cercetare;
  • cunoştinţe în utilizarea programelor de prelucrare şi exploatare a datelor;
  • abilităţi de lucru în echipă;
  • cunoşterea limbii engleze la nivelul solicitat pentru diseminare ştiinţifică;
  • abilităţi de cercetare; o activitate anterioară în cercetare constituie un avantaj.

 

  1. Dosarul de concurs trebuie să conţină urmatoarele documente care vor fi evaluate:
  • CV şi documente justificative care atestă informațiile din CV;
  • Scrisoarea de intenţie;
  • Propunere de plan de activități în cadrul proiectului (maxim 5 pagini), incluzând: concept şi noutate, obiective, sursa de date utilizate şi modalitatea de procesare a datelor, termene, plan de diseminare

 

  1. Concurs:
  • Dosarul de concurs se va depune în perioada 11.2018-13.12.2018, la sediul central al UVT, Bd.Vasile Pârvan, nr.4, Timişoara, Departament Resurse Umane, etajul I, camera 151
  • Evaluarea dosarelor şi interviul vor avea loc în perioada 14-17.12.2018. Locaţia şi ora vor fi comunicate pe adresele personale de e-mail ale participanţilor
  • Se acordă un punctaj de maximum 100 de puncte: CV – 25, Scrisoare de intenţie – 15 , Propunerea de plan – 30, Interviu – 30

 

  1. Informaţii suplimentare se pot obţine de la directorul de proiect, prof. Dr. Dana Petcu, la adresa de e-mail: Dana.Petcu@e-uvt.ro.